Măseaua de minte este unul din cei mai problematici molari, a căror utilitate este relativă, într-o societate modernă în care mâncarea este procesată, iar unor pacienţi nici nu le mai creşte. Măseaua de minte este şi cea care dă cele mai mari dureri, care se cariază cel mai repede, din cauza poziţiei imposibil de ajuns cu periuţa de dinţi şi cu aţa dentară. Pentru a evita aceste dureri şi probleme, pacienţii sunt sfătuiţi să vină la medicul stomatolog la intervale regulate de timp sau să se prezinte în momentele delicate pentru a trata acele dureri care îi ţin treji toată noaptea.
ROLUL PE CARE (ÎNCĂ) ÎL MAI ARE MĂSEAUA DE MINTE
Măseaua de minte este ultimul molar care erupe la vârste destul de înaintate, deci nu în copilărie. În unele cazuri, aceasta nici nu mai erupe din cauză că nu mai are suficient loc. În mod normal, un om are 32 de dinţi, iar dacă arcadele sunt prea mici, încap doar 28. Aici încep problemele, pentru că atunci când măselele de minte nu mai au loc să erupă apar dureri mari, pulsaţii în gingie şi chiar carierea dinţilor vecini.
Măseaua de minte erupe în general în jurul vârstei de 17 până la 21 de ani, dar poate să apară şi mai devreme sau mai târziu. Dacă se dezvoltă corect, are un rol important în masticaţie. Dacă nu, aceasta trebuie extrasă de urgenţă. În plus, sunt necesare operaţiuni suplimentare de îngrijire şi curăţare a acesteia. Dacă măseaua de minte dă dureri mari, pulsaţii în gingie, sau cauzează umflarea întregii părţi a gurii, trebuie extrasă de urgenţă.
CÂND ESTE RECOMANDATĂ EXTRACŢIA MĂSELEI DE MINTE?
Măseaua de minte este extrasă numai la îndemnul şi la recomandarea medicului specialist atunci când durerea nu cedează, când pacienţii observa carii la molarii vecini, când medicul susţine că molarul este mult prea afectat încât să poată fi păstrat sau îi îngreunează munca în ceea ce priveşte operaţiunile ortodontice de regulă.
Majoritatea stomatologilor recomanda extracţia măselei de minte ca fiind cea mai bună opţiune în următoarele situaţii:
· când erupţia este parţială, deoarece se pot produce infecţii orale grave;
· când măseaua de minte nu are suficient spaţiu pentru a se dezvolta corect;
· când deteriorează dinții vecini sau nu permite o aliniere corectă a danturii;
· când gingia care înconjoară măseaua de minte este infectată datorită resturilor alimentare ce se acumulează între gingie şi molar;
· când carierea este prea adâncă;
· dacă molarul de minte împiedica montarea aparatului dentar;
· când molarul de minte este poziţionat oblic, orizontal şi nu îşi poate finaliza erupţia spontană;
· când molarul inclus prezintă complicaţii inflamatorii severe.
Indiferent de situaţie, pacientul trebuie să ţină cont de recomandarea medicului stomatolog astfel încât să nu îşi pericliteze sănătatea orală şi generală.