Secrete Pentru Alegerea Pantofilor Potriviţi


0

Pantofii reprezintă mai mult decât un simplu accesoriu sau o metodă de protejare a piciorului, pentru femei aceştia sunt, de fapt, o extensie a propriei personalităţi sau a stării de spirit avută în momentul în care aceasta i-a ales. Iar datorită varietăţilor extrem de multe de modele şi culori, acestea au posibilitatea de a-şi exprima toate sentimentele prin care trec. 

Astfel ca formă, culoarea sau materialul din care sunt confecţionaţi pantofii, împreună cu întreaga ţinută, sunt o formă de comunicare non-verbala pe care femeile o folosesc, însă nu oricine are capacitatea de a o desluşi. Pantofii sunt oglinda femeii, de aceea este important ca aceştia să fie aleşi cu atenţie şi curăţaţi cu metode adecvate, pentru a putea fi purtaţi pentru mai mult timp. 

5 sfaturi pentru a alege pantofii potriviţi 

  1. Pantofii ar trebui probaţi la sfârşitul zilei deoarece, pe parcursul zilei, picioarele au tendinţa de a se umfla, iar dacă pantofii aleşi sunt mai strânşi – de obicei aleşi pe premisa că se mai lasa – aceştia vor crea un disconfort după o purtare îndelungată, sau chiar pot provoca răni.
  2. Alegerea pantofilor care ţin cont de arcuirea naturală a tălpii – acest aspect este extrem de important deoarece fiecare individ este diferit şi acest lucru este valabil şi când vine vorba despre picioare şi încălţămintea confortabilă pentru fiecare individ în parte. Acest confort este dat de forma tălpi, arcuirea nefiind o caracteristică specifică tuturor, existând foarte mulţi oameni care au talpa plată. Prin urmare, şi încălţămintea trebuie să fie adaptată fiecărui tip de picior.
  3. Cum pot fi aleşi pantofii de o anumită măsură dacă acestea nu corespund de la un producător la altul? Cea mai la îndemână metodă este probarea a mai multor opţiuni până este găsită varianta cea mai confortabilă. Adică, probarea unor măsuri mai mici sau mai mari cu jumătate de măsură sau chiar numărul următor sau anterior. În cazul cumpărăturilor on-line, ce mai potrivită metodă este măsurarea în centimetri a piciorului (de la călcâi la degetul mare) şi alegerea măsurii care corespunde numărului de centimetri măsurat.
  4. Nu este recomandată achiziţionarea unei perechi de pantofi cu care nu se poate merge din prima încălţare. Acest sfat se referă atât la încălţămintea strânsă, despre care se consideră că se mai lasă în timp – cum este cazul unor pantofi de damă din piele naturală – dar şi la tocurile foarte înalte, mai ales dacă persoana care îi probează nu utilizează, în general, acest tip de încălţăminte. Este important să se ţină cont de faptul că pantofii nu sunt numai pentru admirat, cât mai ales pentru o purtare confortabilă.
  5. Trendurile adaptate în funcţie de stilul personal – cu alte cuvinte nu tot ce este la modă se potriveşte tuturor femeilor. Acestea trebuie să ţină cont, întotdeauna, de propriul stil şi de conformaţia corpului, pentru a putea alege numai articole care să le avantajeze şi să le evidenţieze calităţile, fie că este vorba despre încălţăminte sau îmbrăcăminte. 

Like it? Share with your friends!

0
Torok

0 Comentarii

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *