Animale, păsări și pești ocrotite de lege în România – ce animale sunt pe cale de dispariție?

În România, există o varietate bogată de specii animale care beneficiază de protecție legală, menită să asigure conservarea lor și să prevină dispariția lor din mediul în care trăiesc. Aceste specii sunt considerate parte integrantă a patrimoniului natural al țării și sunt ocrotite prin legislație pentru a asigura echilibrul ecologic și diversitatea biologică. De la emblematicul urs brun și rarul zimbru, până la păsări precum vulturul codalb sau florile de colț, România se străduiește să asigure un habitat sigur și sustenabil pentru aceste creaturi fascinante, promovând astfel coexistența armonioasă dintre natură și societate.

Animale ocrotite de lege  în România – mamifere

Ursul brun (Ursus arctos)

• Aspect fizic variat: Ursul brun este cunoscut pentru dimensiunile sale variabile, de la exemplare mari în zonele nordice până la indivizi mai mici în sud. Blana lor poate avea nuanțe diferite, de la maro închis la blond, și uneori pot avea pete albicioase pe piept.
• Adaptabilitate ecologică: Aceste mamifere sunt adaptate la diferite tipuri de medii, de la pădurile dense la zonele montane și tundrele. Hrana lor este diversificată, incluzând plante, fructe, insecte și, în anumite cazuri, mici mamifere sau pești.
• Ciclul de viață: Ursul brun hibernează în timpul iernii, retrăgându-se în adăposturile sale în care își reduce semnificativ metabolismul și nu se hrănește. Această adaptare le permite să supraviețuiască în condițiile dificile ale iernii.
• Rol ecologic important: Ursul brun joacă un rol crucial în menținerea echilibrului ecologic. Prin vânatul de animale slabe sau bolnave, contribuie la sănătatea populațiilor de vânat și la reglarea populațiilor de alte specii.
• Condiții de conservare: Din cauza schimbărilor în habitatul lor și a interacțiunii cu oamenii, conservarea ursului brun este esențială. Programele de conservare și educație sunt implementate pentru a asigura coexistența pașnică dintre oameni și aceste mari mamifere.

Zimbrul (Bison bonasus)

• Dimensiuni impunătoare: Zimbrul este una dintre cele mai mari specii de mamifere terestre din Europa. Masculii pot atinge înălțimi și greutăți impresionante, cu coarne masive și păr închegat.
• Revenirea din pragul extincției: Zimbrul european a fost aproape eradicați, dar eforturile de conservare au dus la creșterea numărului lor. Reintroducerea și gestionarea atentă a populațiilor au avut succes în păstrarea acestor animale impresionante.
• Hrana și comportament: Dieta lor este compusă în mare parte din plante, iar zimbrii trăiesc în turme, având un comportament social bine dezvoltat. Ei contribuie la modelarea vegetației prin pășunat și prin alte influențe asupra mediului lor.
• Rol ecologic: Zimbrul are un impact semnificativ asupra mediului în care trăiește. Activitățile lor de pășunat și efectul lor asupra vegetației pot influența structura și diversitatea habitatului lor.
• Atracție turistică și educație: Zimbrii au devenit o atracție turistică importantă și sunt, în același timp, o modalitate de educare a publicului despre conservarea biodiversității și importanța menținerii acestor specii în peisajul european.

Liliacul comun (Myotis myotis)

• Aspect și anatomie: Liliacul comun are o anvergură a aripilor de obicei de 25-30 cm și o blană de culoare variabilă, de la maro închis la maro deschis.
• Hrană și mod de vânătoare: Acest liliac se hrănește cu insecte pe care le capturează în zbor. Cu ajutorul sistemului lor de ecolocație, emit sunete înalte care se reflectă de pe obiectele din jur, permițându-le să identifice prada chiar și în întuneric.
• Rol ecologic vital: Liliacul comun are un impact semnificativ asupra populațiilor de insecte, contribuind la menținerea unui echilibru în ecosisteme prin controlul natural al dăunătorilor.
• Habitat și migrare: Acești lilieci pot fi găsiți în habitate variate, de la păduri la peșteri și clădiri abandonate. Anumite populații pot migra pe distanțe lungi în funcție de sezon și disponibilitatea hranei.
• Conservarea liliacului: Datorită schimbărilor de mediu și distrugerii habitatelor, conservarea liliacului comun este esențială. Protejarea locurilor de reproducere și a zonelor de hrană este vitală pentru menținerea acestor liliaci în peisajul natural.

Vidra (Lutra lutra)

• Adaptare la apă: Vidra este un mamifer semiacvatic care trăiește în apropierea cursurilor de apă, lacurilor și mlaștinilor. Blana lor densă și impermeabilă îi ajută să reziste temperaturilor scăzute în timp ce înoată și vânează în apă.
• Hrană și vânătoare: Principala sursă de hrană pentru vidre o reprezintă peștii, dar se hrănesc și cu amfibieni, crustacee și alte mici creaturi acvatice. Sunt cunoscuți pentru tehnica lor distinctă de vânătoare, în care se folosesc de senzația tactilă în apă pentru a detecta prezența prăzii.
• Comportament și comunicare: Vidrele sunt solitare și teritoriale, comunicând prin miros, sunete și semne vizuale pentru a evita confruntările cu alte vidre. Acestea construiesc vizuini sau adăposturi în apropierea apei, unde își petrec timpul și își cresc puii.
• Rol ecologic: Vidrele au un rol important în menținerea sănătății ecosistemelor acvatice, reglând populațiile de pești și dăunători. Prin urmare, sunt considerate o specie-cheie în ecosistemele lor.
• Protecția și conservarea: Din cauza poluării, pierderii habitatului și vânătorii ilegale, vidrele sunt în pericol și necesită protecție specială. Programele de conservare și educare joacă un rol esențial în susținerea populațiilor sănătoase de vidre.

Lupul (Canis lupus)

Sursa foto

• Rol ecologic complex: Lupul este o specie canină socială și un prădător vânat de vârf în multe ecosisteme. Reglează populațiile de vânat, contribuind astfel la menținerea sănătății ecosistemelor și la prevenirea suprapopulării altor specii.
• Comportament social: Lupii trăiesc în grupuri denumite haite, cu o ierarhie bine stabilită. Haitele pot varia în mărime și structură în funcție de resursele alimentare și alți factori.
• Hrana și vânătoare: Dieta lupilor include diverse prăzi, de la mamifere mici până la cerbi și alte animale mari. Lupii folosesc strategii de vânătoare în echipă pentru a captura prada.
• Mitologie și cultură: Lupul are o semnificație profundă în mitologie și culturile diferitelor popoare, fiind adesea văzut ca un simbol al libertății, sălbăticiei și puterii.
• Conservarea și conflicte: Suprapopularea lupilor și interacțiunea cu comunitățile umane pot crea conflicte, de aceea gestionarea lor este importantă pentru a găsi un echilibru între conservare și coexistența pașnică cu oamenii.

Veverița roșcată (Sciurus vulgaris)

• Aspect și comportament: Veverița roșcată este un mic mamifer rodent cunoscut pentru blana sa de culoare roșie și coada pufoasă. Acestea sunt cunoscute pentru agilitatea și săriturile lor lungi și precise între crengi.
• Hrană și habitate: Veverițele roșcate se hrănesc în principal cu semințe, fructe și nuci. Trăiesc în pădurile de foioase și de conifere, fiind adesea văzute căutând hrană în copaci.
• Stocare de hrană: Înainte de iarna, veverițele adună provizii de hrană și le ascund în diverse locuri pentru a le avea disponibile în perioada în care resursele alimentare sunt mai puține.
• Reproducere și viață socială: Veverițele roșcate sunt solitare și teritoriale, iar în timpul sezonului de reproducere, masculii se luptă pentru teritoriu și pentru a-și atrage femelele.
• Riscuri și conservare: Pierderea habitatului și competiția cu veverițele cenușii, o specie introdusă, pot pune presiune asupra populațiilor de veverițe roșcate. Conservarea habitatelor naturale și educarea publicului despre importanța lor sunt esențiale pentru protejarea acestor veverițe.

Râsul (Martes foina)

• Aspect și comportament: Râsul, cunoscut și ca mâță sălbatică, are o blană brună-roșiatică cu pete mai deschise pe piept și gât. Sunt cunoscute pentru agilitatea lor în copaci și pentru obiceiul de a vâna și mânca păsări, rozătoare și insecte.
• Habitat și distribuție: Râsul preferă habitatele forestiere, trăind în copaci și folosindu-și coada lungă pentru a-și menține echilibrul pe ramuri. Aceste creaturi se găsesc în zonele cu vegetație densă din Europa și Asia.
• Alimentație: Dieta râsului include o gamă largă de prăzi, de la rozătoare și păsări mici până la fructe și insecte. Sunt cunoscute pentru vânarea capabilă a prăzilor mai mari decât dimensiunile lor.
• Ciclul de reproducere: Râsul are un ciclu de reproducere bine definit, cu perioada de gestație durând aproximativ 30 de zile. Femelele își construiesc vizuini pentru a-și crește puii, iar aceștia își părăsesc adăpostul pentru a explora împrejurimile înainte de a deveni independenți.
• Conservarea și amenințări: Pierderea habitatului și vânătoarea ilegală reprezintă amenințări pentru râsul sălbatic. Programelor de conservare, precum și reglementărilor legale, sunt importante pentru a proteja această specie și habitatul său.

Căprioara (Capreolus capreolus)

• Aspect fizic: Căprioara este unul dintre cei mai mici ceroși europeni, cu o blană maro-roșiatică și un caracteristic „oglindă” albă pe partea posterioară a cozii. Masculii au coarne sub formă de prăjină, folosite în luptele pentru teritoriu și dreptul de a se reproduce.
• Habitat și distribuție: Aceste mamifere sunt adaptate la păduri și zone cu vegetație densă. Căprioarele pot fi găsite într-o gamă largă de habitate, de la pădurile de conifere până la pășunile deschise.
• Hrană și comportament: Căprioarele se hrănesc cu ierburi, lăstari și frunze de copaci. Sunt animale crepusculare și nocturne, adică sunt mai active în timpul serii și al nopții pentru a evita prădătorii.
• Ciclul de reproducere: Perioada de împerechere a căprioarelor are loc în timpul toamnei. Femelele dau naștere la unul sau doi pui, după o perioadă de gestație de aproximativ 7 luni. Puii sunt născuți cu petele caracteristice albe.
• Conservarea și gestionarea: Căprioara este o specie importantă pentru gestionarea ecosistemelor forestiere și pentru păstrarea echilibrului dintre vegetație și erbivore. Gestionarea populațiilor prin reglementări legale și conservarea habitatelor lor sunt esențiale pentru a asigura sănătatea populațiilor de căprioare.

Castor

• Aspect și comportament: Castorul este cunoscut pentru a fi constructorul de baraje și vizuini, având un impact semnificativ asupra mediului în care trăiește. Au blană groasă, adaptată pentru viața acvatică, și coadă plată, ideală pentru înot și construcții.
• Ingineria ecosistemelor: Castorii construiesc baraje din crengi, lut și pietre pentru a crea lacuri artificiale, care au multiple efecte benefice, precum reglarea fluxului de apă și crearea habitatelor pentru alte specii.
• Alimentație: Dieta castorilor constă în principal din scoarța copacilor, crengi și vegetație acvatică. Sunt animale erbivore și contribuie la modelarea habitatelor lor prin felul în care taie și consumă vegetația.
• Ciclul de viață: Castorii trăiesc în grupuri familiale în vizuini construite în malurile apelor. Femela dă naștere la pui în vizuină, iar puii sunt învățați să înoate și să construiască de către părinți.
• Conservarea și ecologia: Castorii au fost reintroduși în anumite zone pentru a restabili ecosistemele și a ajuta la gestionarea resurselor de apă. Protecția habitatelor lor și gestionarea adecvată a impactului lor asupra mediului sunt esențiale pentru a menține beneficiile lor ecologice.

Animale ocrotite de lege în România – păsări

Sursa foto

Vulturul codalb (Gyps fulvus)

• Aspect și dimensiuni: Vulturul codalb, cunoscut și sub numele de vulturul egiptean, este un vultur mare cu o anvergură a aripilor impresionantă, care poate ajunge la 2,5 metri. Au un penaj predominant maro închis și capul acoperit cu o „glugă” albă.
• Ecologie și alimentație: Vulturii codalbi sunt cunoscuți pentru obiceiul lor de a se hrăni cu animale moarte, fiind unele dintre cele mai importante specii de curățători ai naturii. Prin consumul cadavrelor, împiedică răspândirea bolilor.
• Rol ecologic vital: Acești vulturi au un rol important în ecosisteme, contribuind la reglarea populațiilor de animale moarte și curățând mediul de potențiali agenți patogeni.
• Conservare și amenințări: Vulturul codalb a fost amenințat de scăderea populațiilor de animale moarte disponibile ca hrană și de expunerea la substanțe chimice toxice. Programele de conservare și reglementările legale sunt esențiale pentru protejarea și menținerea acestor vulturi.
• Reintroducere și reușita: În unele regiuni, vulturii codalbi au fost reintroduși cu succes în sălbăticie, demonstrând posibilitatea regenerării populațiilor și importanța implicării umane în conservarea acestor specii.

Ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus)

• Aspect și plumaj: Ciocănitoarea de grădină, cunoscută și ca ciocănitoarea cu spate alb sau ciocănitoarea siriană, are un penaj distinctiv, cu o zonă albă pe spate și un cap cu pete negre și albe.
• Comportament și hrănire: Aceste ciocănitoare sunt cunoscute pentru obiceiul lor de a bate ritmic cu ciocul în trunchiurile de copaci în căutarea hranei, inclusiv insecte și larve.
• Habitat și distribuție: Ciocănitoarea de grădină trăiește în pădurile deschise, livezi, parcuri și grădini din regiunile Europei și Asiei.
• Cântec și comunicare: Masculii ciocănitoarei de grădină își comunică prezența și teritoriul prin sunete caracteristice, care pot fi recunoscute ușor în habitatul lor.
• Importanța pentru ecosistem: Ciocănitoarele au un rol important în controlul populațiilor de insecte dăunătoare, contribuind la menținerea sănătății ecosistemelor și a vegetației.

Acvila țipătoare mică (Aquila pomarina)

• Aspect și dimensiuni: Acvila țipătoare mică este o pasăre răpitoare de dimensiuni medii, cu o anvergură a aripilor de aproximativ 1,2 metri. Adulții au o colorație predominant brună, iar puii au o penaj mai închis.
• Habitat și migrație: Aceste acvile trăiesc în păduri deschise și mlaștini din Europa de Est și de Nord. Sunt cunoscute pentru migrația lor pe distanțe lungi între zonele de cuibărit și zonele de iernare din Africa și Orientul Mijlociu.
• Hrana și vânătoare: Acvila țipătoare mică se hrănește cu mamifere mici, păsări, amfibieni și insecte. Sunt cunoscute pentru obiceiul lor de a se hrăni adesea cu prada capturată de alte păsări de pradă.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, poluarea și vânătoarea ilegală reprezintă amenințări pentru aceste acvile. Eforturile de conservare se concentrează pe protejarea habitatelor lor de cuibărit și a zonelor critice din timpul migrației.
• Semnificație culturală și conservare: Acvila țipătoare mică are o semnificație culturală în multe țări și este o specie care necesită protecție și gestionare adecvată pentru a asigura supraviețuirea și migrațiile sale anuale lungi.

Șorecarul comun (Asio otus)

Sursa foto

• Aspect și dimensiuni: Șorecarul comun, cunoscut și sub numele de bufniță cu urechi, este o pasăre rapitoare de dimensiuni medii, cu un penaj dens și o față rotundă și distinctivă, cu ochi mari și urechi pufoase.
• Habitat și comportament: Aceste bufnițe se găsesc în păduri, pășuni și habitate cu arbori și tufe. Sunt nocturne și sunt cunoscute pentru sunetele lor caracteristice, inclusiv strigături și fluierături.
• Hrana și vânătoare: Șorecarul comun se hrănește cu rozătoare mici, păsări mici și insecte. Au o vedere și o auz foarte dezvoltate, care le ajută să localizeze prada în întuneric.
• Adaptații la mediu: Față de alte specii de bufnițe, șorecarul comun are urechi mai mici, dar cu o formă specifică care îi ajută să localizeze prada și să detecteze sunetele din mediu.
• Conservare și amenințări: Distrugerea habitatului și folosirea pesticidelor pot reprezenta amenințări pentru șorecarul comun. Protejarea pădurilor și a zonelor cu vegetație densă este importantă pentru menținerea populațiilor de bufnițe.

Privighetoarea (Luscinia megarhynchos)

• Aspect și plumaj: Privighetoarea, cunoscută și ca privighetoarea cu bărbie albă, are un penaj predominant maro și o pată albă pe bărbie. Sunt păsări mici și delicate, cu un cântec melodios și distinctiv.
• Habitat și distribuție: Aceste privighetoare trăiesc în păduri, tufișuri, livezi și zone umede, în timp ce migrează în zonele de cuibărit din Europa și Asia.
• Cântec și comunicare: Privighetoarea este cunoscută pentru cântecul său sonor și complex, care este adesea asociat cu venirea primăverii. Masculii cântă pentru a atrage femelele și pentru a-și marca teritoriul.
• Comportament și hrănire: Aceste păsări se hrănesc cu insecte, gândaci și alte prăzi mici, pe care le caută în vegetația densă.
• Semnificație culturală: Cântecul privighetoarei a avut o semnificație profundă în cultură și literatură, fiind adesea asociat cu romantismul și sosirea primăverii.

Barza albă (Ciconia ciconia)

• Aspect și dimensiuni: Barza albă este o pasăre mare și elegantă, cu un penaj predominant alb, cioc lung și picioare lungi.
• Migrare: Barzele albe sunt cunoscute pentru migrațiile lor lungi între zonele de cuibărit din Europa și zonele de iernare din Africa. Acest spectacol natural impresionant le-a adus o semnificație culturală aparte.
• Cuibărit și comportament: Aceste păsări cuibăresc în apropierea apelor, pe stâlpi electrici, clădiri sau copaci. Ele pot reveni în același loc de cuibărit an de an.
• Rol ecologic și semnificație: Barzele au fost considerate simboluri ale norocului și fertilității în multe culturi. Ele joacă un rol ecologic important, hrănindu-se cu animale mici și contribuind astfel la controlul populațiilor acestora.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, poluarea și riscurile legate de coliziunile cu linii electrice pot reprezenta amenințări pentru populațiile de barze. Protejarea habitatelor de cuibărit și a zonelor de hrănire, precum și adoptarea măsurilor de reducere a coliziunilor, sunt esențiale pentru conservarea lor.

Șoimul călător (Falco peregrinus)

• Aspect și dimensiuni: Șoimul călător este unul dintre cei mai rapizi prădători ai cerului, având o anvergură a aripilor de până la 1 metru. Blana sa este variabilă, de la gri-închis la albicioasă, iar în partea din spate a capului are o „pălărie” distinctivă.
• Viteză și vânătoare: Cunoscut pentru viteza sa incredibilă în picaj, șoimul călător poate atinge viteze de până la 320 km/h în timpul vânătorii. Principala sa pradă constă în păsări mai mici pe care le capturează în zbor.
• Cuibărit și migrare: Șoimii călători cuibăresc în locuri înalte, cum ar fi stânci sau clădiri, iar unele populații migrează pe distanțe lungi între zonele de cuibărit și cele de iernare.
• Conservare și reintroducere: Această specie a fost în pericol din cauza pesticidelor și a vânătorii, dar programele de conservare și reintroducere au ajutat la creșterea numărului de indivizi. Protejarea habitatelor de cuibărit și a zonelor de hrănire este esențială pentru susținerea populațiilor de șoimi călători.

Pelicanul creț (Pelecanus crispus)

• Aspect și dimensiuni: Pelicanul creț este o pasăre mare, caracterizată prin penajul său alb, coada scurtă și ciocul masiv, cu o pungă gulară distinctivă în timpul sezonului de cuibărit.
• Hrănire și comportament: Acești pelicani se hrănesc cu pești pe care îi capturează prin scufundări în apă, iar punga lor gulară le ajută să stocheze și să transporte prada. Sunt păsări sociale și pot pescui în grupuri mari.
• Habitat și distribuție: Pelicanii creți trăiesc în zone umede, cum ar fi lacurile și râurile liniștite din Europa și Asia de Sud-Vest. În timpul iernii, pot migra spre zone mai calde.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, poluarea apei și perturbările umane pot amenința populațiile de pelicani. Programele de conservare, precum și protejarea zonelor umede și a zonelor critice pentru cuibărit sunt esențiale pentru a asigura supraviețuirea lor.
• Simbolism și semnificație culturală: Pelicanul a fost adesea asociat cu simboluri religioase și mitologice, fiind considerat un simbol al grijii și hrănirii în multe culturi. Acesta a captivat imaginația oamenilor de-a lungul timpului și continuă să inspire cu frumusețea și comportamentul său unic.

Animale ocrotite de lege în România – Reptile

Șarpele de alun (Coronella austriaca)

Sursa foto

• Aspect și dimensiuni: Șarpele de alun, cunoscut și sub numele de șarpele orb sau șarpele orb de alun, are o lungime de aproximativ 50-80 cm. Au un aspect caracteristic, cu pupile rotunde și solzi lucioși în nuanțe de maro, gri sau verde-oliv.
• Habitat și distribuție: Acești șerpi sunt frecvent întâlniți în zonele de pădure, pajiști și vegetație joasă din Europa, inclusiv România. Preferă locuri umede și umbrite.
• Comportament și hrănire: Șarpele de alun se hrănește cu rozătoare mici, șopârle și alte prăzi mici. Deși sunt neveninoși, își prind prada prin constrângere, strângând-o cu corpul lor.
• Reproducere: Femelele depun ouă, care se dezvoltă și eclozează în interiorul corpului lor. După eclozare, puii sunt independenți și își caută hrana.
• Conservare și amenințări: Deși sunt considerați neveninoși pentru oameni, șerpii de alun pot fi vânați sau uciși din ignoranță sau frică. Importanța lor în menținerea echilibrului ecologic prin controlul rozătoarelor și prăzilor mici este esențială.

Șopârla de câmp (Lacerta agilis)

• Aspect și dimensiuni: Șopârla de câmp este o șopârlă de dimensiuni medii, cu o lungime a corpului de aproximativ 15-20 cm. Au un corp suplu, cu membre scurte și coadă lungă.
• Habitat și distribuție: Aceste șopârle pot fi găsite într-o gamă largă de habitate deschise, cum ar fi pajiști, tufișuri, zone stâncoase și zone de coastă din Europa. Sunt bine adaptate la zonele cu vegetație densă.
• Comportament și hrănire: Șopârla de câmp se hrănește cu insecte, viermi și alte prăzi mici. Sunt cunoscute pentru comportamentul lor agil și rapid, care le ajută să captureze prada și să evite prădătorii.
• Reproducere: Femelele depun ouă pe sol, iar puii se dezvoltă în interiorul ouălor și eclozează ca șopârle tinere și complet formate.
• Conservare și amenințări: Șopârla de câmp poate fi afectată de distrugerea habitatului său prin urbanizare și agricultură intensivă. Protejarea zonelor naturale și a habitatelor lor este esențială pentru a menține populațiile sănătoase de șopârle de câmp.

Broasca țestoasă de baltă (Emys orbicularis)

• Aspect și dimensiuni: Broasca țestoasă de baltă este o specie de țestoasă aquatică cu un carapace rotunjat și turtit. Carapacele pot avea nuanțe de verde, maro sau negru și sunt adesea acoperite cu alge și vegetație.
• Habitat și distribuție: Aceste broaște țestoase sunt obișnuite în habitatele acvatice, cum ar fi bălțile, mlaștinile și lacurile lente din Europa. Sunt adaptate la viața acvatică, petrecând mult timp în apă.
• Comportament și hrănire: Broaștele țestoase de baltă se hrănesc cu o varietate de alimente, inclusiv insecte acvatice, pești mici, moluște și alte nevertebrate acvatice. Ele pot fi observate în timp ce înoată sau stau pe soare la suprafața apei pentru a se încălzi.
• Reproducere: Femelele depun ouă în gropi sapate în sol umed și acoperă ouăle cu pământ. Puii eclozează după o perioadă și se duc în apă, unde își petrec majoritatea vieții.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului acvatic, poluarea apei și fragmentarea ecosistemelor sunt amenințări pentru broaștele țestoase de baltă. Protejarea zonelor acvatice și a zonelor de cuibărit este importantă pentru supraviețuirea și conservarea lor.

Tritonul cu creastă (Triturus cristatus)

Sursa foto

• Aspect și dimensiuni: Tritonul cu creastă este o specie de amfibian cu un aspect distinctiv, având creasta dorsală înaltă și solzi în formă de dantelă pe partea inferioară a cozii. Masculii au o creastă mai pronunțată decât femelele.
• Habitat și distribuție: Acești tritoni se găsesc în zonele umede, cum ar fi bălțile, mlaștinile și pajiștile umede din Europa. Se adaptează bine la mediile acvatice și de uscat.
• Comportament și hrănire: Tritonii cu creastă sunt carnivori, hrănindu-se cu larve de insecte acvatice, crustacee și alte nevertebrate mici. În timpul sezonului de reproducere, masculii pot dezvolta culori vii pentru a atrage femelele.
• Reproducere: Femelele depun ouă pe plante subacvatice sau pe suprafața apei, iar ouăle eclozează în larve acvatice. Aceste larve se transformă în forma de adulți în timp, dezvoltându-și caracteristicile specifice.
• Conservare și amenințări: Schimbările în habitatul umed, poluarea apei și capturarea ilegală pot reprezenta amenințări pentru populațiile de tritoni cu creastă. Protejarea zonelor umede și a habitatelor lor, precum și educația privind importanța conservării amfibienelor, sunt esențiale pentru supraviețuirea lor.

Animale protejate de lege în România – pești

Sursa foto

Sturionul (Acipenser sturio)

• Aspect și dimensiuni: Sturionul este un pește preistoric, caracterizat prin corpul său lung și acoperit cu plăci osoase. Are un nas alungit, cu mai multe perechi de mustăți sensibile, folosite pentru a detecta hrană în substrat.
• Habitat și distribuție: Sturionii pot fi găsiți în apele salmastre și dulci din Europa, în special în Marea Neagră, Marea Caspică și râurile care se varsă în aceste mări. Sunt cunoscuți pentru migrațiile lor între apă dulce și apă sărată.
• Biologie și hrană: Sturionii sunt pești carnivor cu un regim alimentar variat, hrănindu-se cu crustacee, pești mici și alte organisme acvatice. Pentru a-și găsi hrana, folosesc mustățile lor sensibile.
• Importanță culturală și conservare: Sturionii sunt valorizați pentru carnea lor delicată și icrele prețioase, utilizate pentru producerea caviarului. Din cauza pescuitului excesiv și a degradării habitatului, multe specii de sturioni sunt acum în pericol de dispariție. Programele de conservare și reglementările stricte sunt esențiale pentru protejarea și recuperarea populațiilor de sturioni.

Somnul (Silurus glanis)

• Aspect și dimensiuni: Somnul este un pește de apă dulce cu un corp masiv, acoperit cu o piele netedă și lipsit de solzi. Are o gură mare și antenă sub forma unor mustăți lungi, care îi ajută să detecteze prada.
• Habitat și distribuție: Somnul poate fi găsit în apele dulci lente, precum lacurile, râurile lățite și mlaștinile din Europa și Asia. Se adaptează la o varietate de habitate acvatice.
• Comportament și hrănire: Somnul este un prădător nocturn și oportunist, hrănindu-se cu pești, amfibieni, păsări mici și alte organisme acvatice. Este cunoscut pentru abilitatea sa de a vâna în ascunzători și de a captura prada cu o înghițitură rapidă.
• Dimensiuni impresionante: Somnul poate atinge dimensiuni impresionante, cu exemplare care depășesc adesea 2 metri în lungime și greutăți semnificative. Acest lucru îi conferă statutul de prădător important în ecosistemele acvatice.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, poluarea apei și suprapescuitul pot amenința populațiile de somn. Gestionarea sustenabilă a pescuitului și conservarea habitatelor acvatice sunt esențiale pentru protejarea speciei.

Zglavocul (Barbus meridionalis)

• Aspect și dimensiuni: Zglavocul, cunoscut și sub numele de barb, este un pește de apă dulce cu un corp alungit și solzi mici. Are un cap distinctiv, cu gura orientată în sus și cu buzele groase.
• Habitat și distribuție: Acest pește este prezent în apele dulci din Europa, preferând râurile cu flux lin sau lacurile stătătoare. Se găsește în mod obișnuit în apele curgătoare și stătătoare din bazinul Mediteranei.
• Comportament și hrană: Zglavocul este un prădător ierbivor, hrănindu-se cu alge, plante acvatice și organisme mici găsite pe fundul apei.
• Importanță ecologică: Acest pește joacă un rol important în menținerea echilibrului ecosistemelor acvatice prin consumul de alge și plante acvatice, contribuind la păstrarea calității apei și a habitatelor acvatice.
• Conservare și gestionare: În anumite zone, zglavocele pot fi amenințate de poluare, degradarea habitatelor și modificări ale cursurilor de apă. Protejarea zonelor acvatice și gestionarea adecvată a resurselor sunt esențiale pentru menținerea sănătății populațiilor de zglavoce.

Animale protejate de lege în România – insecte

Fluturele apollo (Parnassius apollo)

Cele mai citite articole

Sursa foto

• Aspect și dimensiuni: Fluturele apollo este un fluture de dimensiuni medii, cunoscut pentru frumusețea sa distinctivă. Are aripi albe cu pete negre și un model caracteristic de dungi roșii sau portocalii în partea superioară a aripilor.
• Habitat și distribuție: Acest fluture poate fi găsit în zonele montane și alpine din Europa, preferând zonele cu vegetație deschisă și flori. Se adaptează la habitate variate, de la pajiști alpine la zone cu stânci și pietriș.
• Comportament și ciclu de viață: Fluturele apollo este cunoscut pentru zborul său lent și grățios. Larvele se hrănesc cu plante specifice, cum ar fi specii de coada-calului. Ciclul lor de viață poate dura câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de condițiile de mediu.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, schimbările climatice și colectarea excesivă pot amenința populațiile de fluturi apollo. Conservarea habitatelor lor naturale și reglementările privind colectarea sunt esențiale pentru protejarea lor.

Fluturele maculat (Euphydryas aurinia)

• Aspect și dimensiuni: Fluturele maculat, cunoscut și sub numele de fluturele aurit, are aripi cu un amestec variat de culori: portocaliu, maro și negru. Pe aripi are pete negre și un margini distinctive de culoare neagră.
• Habitat și distribuție: Acest fluture se găsește într-o varietate de habitate, inclusiv pajiști, tufișuri, margini de păduri și zone umede din Europa. Preferă zonele cu flori abundente.
• Comportament și hrănire: Fluturele maculat se hrănește cu nectarul florilor, în special cu flori de la plante cu flori deschise. Adulții sunt cunoscuți pentru comportamentul lor de zbor lent și pentru faptul că își deschid aripile pentru a absorbi căldura soarelui.
• Relația cu plantele gazdă: Larvele acestor fluturi se hrănesc cu plante specifice, precum specii de violetă sau de știr, ceea ce le conferă un rol important în polenizarea acestor plante și în menținerea echilibrului ecologic.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, folosirea excesivă a pesticidelor și schimbările în practicile agricole pot afecta populațiile de fluturi maculati. Protejarea zonelor de hrănire și a habitatelor cu flori este esențială pentru conservarea lor.

Licuriciul (Lampyris noctiluca)

• Aspect și comportament: Licuriciul, cunoscut și sub numele de licărul, este un insect de dimensiuni mici până medii, cunoscut pentru capacitatea sa de a emite lumina. Masculii și femelele pot emite lumina pentru a atrage partenerii.
• Habitat și distribuție: Licuricii pot fi găsiți în zonele umede și pădurile de foioase din Europa și alte regiuni. Preferă mediile întunecate, unde lumina emisă devine mai vizibilă.
• Comunicare și reproducere: Licuricii își utilizează luminile pentru a-și comunica prezența și pentru a atrage partenerii în timpul sezonului de reproducere. Femelele emite o lumină constantă, în timp ce masculii emit lumina sub formă de pulsații.
• Importanță culturală: Lumina emisă de licuricii nocturni a fascinat oamenii de-a lungul timpului și a inspirat numeroase legende și povești.
• Conservare și amenințări: Pierderea habitatului, poluarea luminii în mediul urban și utilizarea pesticidelor pot afecta populațiile de licurici. Protejarea zonelor umede și a habitatelor lor naturale este importantă pentru conservarea acestor insecte fascinante.

Cele mai vânate animale din România

Sursa foto

În România, vânătoarea este reglementată strict prin legislație și regulamente specifice. Există specii de animale care pot fi vânate în anumite perioade și cu respectarea cotelor stabilite, în timp ce alte specii sunt complet protejate și nu pot fi vânate deloc. Este important de menționat că vânătoarea este supusă reglementărilor legale și etice, iar aceste informații pot varia în funcție de deciziile autorităților competente. Iată câteva dintre animalele care pot fi sau au fost vânate în România:

• Ursul brun (Ursus arctos): Ursul este o specie emblematică în România, iar vânătoarea acestuia a fost subiect de dezbatere și controverse. În anumite condiții și cu aprobările necesare, vânătoarea limitată a ursului poate fi permisă în anumite regiuni.
• Lupul (Canis lupus): Lupul este, de asemenea, o specie protejată și reglementată strict. Vânătoarea lupilor este permisă doar în anumite situații speciale, cum ar fi gestionarea populației pentru a preveni conflicte cu comunitățile umane sau pentru a menține echilibrul ecologic.
• Mistrețul (Sus scrofa): Mistrețul este o specie care poate fi vânată în România în anumite perioade și cu respectarea cotelor stabilite. Vânătoarea de mistreți este populară și este realizată în conformitate cu reglementările.
• Capriorul (Capreolus capreolus): Vânătoarea de căprioare este permisă în anumite regiuni și perioade, iar cotele sunt stabilite în funcție de gestionarea populațiilor.
• Râsul (Martes foina): Râsul este o specie mică de mamifer carnivor, iar vânătoarea acestuia este permisă în unele regiuni, în limita cotelor stabilite.
• Păsări de vânat: Unele păsări pot fi vânate în anumite perioade și cu respectarea reglementărilor, cum ar fi fazanul, rața sălbatică și altele.

Animale care au dispărut din România

Din păcate, o serie de specii de animale au dispărut din România în ultimele decenii din cauza diverselor amenințări, cum ar fi pierderea habitatului, vânătoarea excesivă, poluarea și schimbările climatice. Iată câteva exemple de animale care au dispărut sau sunt în pericol în România:

• Vulturul cu cap alb (Haliaeetus albicilla): Acest vultur mare era o specie care cuibărea în România, dar a dispărut din cauza distrugerii habitatului său și a persecuției directe.
• Șoimul pelerin (Falco peregrinus): Odată comun în România, acest șoim a suferit din cauza utilizării pesticidelor care au afectat populațiile de păsări pradă, precum și datorită vânătorii excesive.
• Bivolul european (Bison bonasus): Deși au fost reintroduși în unele zone protejate din România, bivoli europeni fuseseră exterminați din cauza vânătorii în secolele anterioare.
• Vulpea pătată (Vulpes maculata): Această specie de vulpe a dispărut din România în anii ’70, cauzată în principal de vânătoare și de distrugerea habitatului.
• Veverița roșie (Sciurus vulgaris): A fost înlocuită în multe zone de către veverița cenușie, o specie introdusă, care a contribuit la declinul populației de veverițe roșii.
• Vidra (Lutra lutra): Vidrele au fost afectate de distrugerea habitatului și de poluarea apelor, ceea ce a dus la declinul lor în multe zone.

Biodiversitatea bogată a României găzduiește numeroase specii de animale protejate, care joacă un rol crucial în menținerea echilibrului ecologic și a sănătății ecosistemelor. Prin intermediul legislației și a eforturilor de conservare, România a recunoscut importanța protejării acestor specii vulnerabile și a habitatelor lor naturale.

Specii precum ursul brun, zimbrul, sturionul, vulturul codalb și multe altele nu numai că sunt simboluri ale bogăției naturale a țării, dar și indicatori ai sănătății mediului înconjurător. Educația privind importanța conservării și măsurile de gestionare adecvată a resurselor sunt esențiale pentru asigurarea supraviețuirii și înfloririi acestor specii în viitorul României. Prin protejarea animalelor și a habitatelor lor, ne asigurăm că generațiile viitoare vor continua să se bucure de diversitatea și frumusețea naturii din această țară minunată.

Cele mai citite articole