Vinovatii fara vina

In principiu sunt doua feluri de oameni: cei care iubesc cainii, si cei care nu. Pentru cei dintai, cainele reprezinta animalul de companie, animalul care da foarte multa iubire, iar pentru unii ca si mine, chiar un membru de familie. Pentru cei din urma cainele este un pericol: purtator de boli, amenintare, nu suporta cainele in casa si daca totusi au curte, de regula ii vedem in lant, in tarc, sau si mai rau, in cusca.

Acest fenomen de prost gust este si mai trist atunci cand cineva care are un catel maidanez il tine in lant, in timp ce cainele de rasa al familiei se bucura de mai multa libertate deoarece a costat bani.

Exemple stupide sunt foarte multe, si tot asa am vazut oameni care au cumparat caini superbi, de rasa, pentru ca dupa aceea sa ii tina legati sau inchisi in spatii mici.

Animalele, la fel ca noi, oamenii, au nevoie de multa iubire si de atentie – ele actioneaza in mod instinctiv, dar cele inteligente, care petrec mult timp alaturi de om. mai invata cate ceva, ne copiaza comportamentul, sau se feresc.

Grety, o catea salvata de mine de pe strada, este cel mai bun exemplu pentru a demonstra ceea ce doresc sa subliniez. Intr-o zi, cei care isi plimba cainii pe mal mi-au povestit de o catelusa care se afla intr-o stare jalnica, avand intre picioarele din spate o tumoare cat o varza mai mica. Am vazut si eu catelusa, si m-a apucat plansul de neputinta. Ce as putea sa fac ca sa ii iau suferinta? Era urata, aproape fara par, slaba si necajita. Bolnava fiind, se temea de oricine, pentru ca de unii oameni se tem si cainii cei sanatosi. Ea insa era doar o catelusa bolnava, si daca ar fi fost eutanasiata ar fi disparut fara urma atat din parc cat si din amintirea oamenilor. Desi ne evita, am reusit sa o prindem si sa o ducem la doctor, iar el, fara sa ii dea mari sperante, a operat-o.

Asta s-a intamplat acum sase ani. Catelusa Grety traieste de atunci intr-o gradina cu brazi de 1500mp, impreuna cu rotweilerul Teddy, de care nu s-ar desparti pentru nimic. A devenit membru deplin al familiei care a adoptat-o, e frumoasa, pufoasa, si incredibil de recunoscatoare.

Daca aveti curajul sa treceti pe la ecarisaj, daca priviti cainii in ochi, va garantez ca nu veti uita privirile lor. Odata, toti cei pe care ii vedeti dupa gratii au avut un stapan .

Eu am facut odata acest exercitiu dureros. Ajuns acasa, ma astepta catelusa mea Lexa, care nu avea habar despre cum traiesc alti caini, mai putin norocosi; la fel cum noi nu avem habar despre cum traiesc alti oameni, nu foarte departe de noi.

Faptul ca in Romania avem atat oameni cat si caini infometati, pe strada, care reprezinta un pericol public, tine de cultura noastra si de tot ce intelegem noi din cultura. Deocamdata, asa cum se vede pe micul ecran, valoarea si importanta se da cocalarului pitipoancei si celui care stie sa dea tunuri mari.

Crede cineva ca ar putea fi cainii vinovati pentru starea lor?

Orice caine, prin natura lui, doreste sa se ataseze unui OM, unei familii, sa aiba ce manca, iarna sa nu sufere de frig, iar daca mai poate primi si mangaieri, da din coada cat traieste, fara sa oboseasca. Responsabilitatea fata de un caine dureaza exact o viata de caine, pentru ca ei pleaca mai repede dintre noi.

La fel cum arata la noi wc-urile publice, la fel cum arata plajele si locurile de picnic dupa ce „mojicul de iarba verde” se retrage catre casa, la fel si atitudinea noastra fata de cei care depind de noi este o problema de cultura. Schimbarea paradigmei referitoare la „femeile la cratita” si „cainele in lant”, resetarea acestui mod de gandire, necesita noi modele, noua generatie a celor care gandesc diferit.

Putem eutanasia cainii de pe strada, putem sa ii bagam in custi stramte, putem sa adoptam legi in parlament, dar pana cand cineva nu se gandeste ca noi, oamenii, ar trebui sa ne schimbam educatia si felul de a vedea viata, vom eutanasia doar propria noastra rusine, periodic, pe termen scurt.