In data de 20.08.2011, Zsolt si Joe au intrat in fata nordica Petit Dru pe traseul Pierre Alain-Lernier – 900 m. Ascensiunea a durat 16 ore, asa cum scrie in topo, 28 Lc ,TD superior cu grad de liber 7 , 7 +.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

“Bonjour aux alpinistes” se auzea din cer.

Joe era undeva mai sus, iar spaniolii cu cateva lungimi mai jos. Catar mai departe, iar dupa cateva minute se aude “a gauche”, ma gandesc ca nu se poate, fiindca traseul merge “a droite”, cum s-ar spune. Intr-o priza mai buna imi intorc capul. Erau vreo 5 parapantisti care isi dadeau indicatii cum sa nu se ciocneasca.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Ce usor se ajunge aici, doar tragi de comenzi, prinzi curentii care te ridica si tot spatiul e al tau, esti liber ca pasarea cerulului. Elicoptere (de aprovizionare, de salvare si cu turisti), avioane mici, toate zburau in jurul varfului. E cu totul alta lume, unde totul e in miscare, nu exista varste, sportul si a face sport este o normalitate.

Cat timp a trecut in istorie de la primii care au incercat sa zboare cu fel si fel de inventii, de la primii care dupa ce au cautat cristalele muntilor au pus mana pe coarda de canepa si au pornit spre culmi, pana la parapantele moderne si pioletul de carbon.

Indiferent de mijloace si accessorii, noi oamenii vesnic ne aflam in cautarea noilor perspective, in cautarea libertatii. Descoperirea lumii verticale a fost doar un pas in plus pentru autodepasire, pentru a introduce ceva nou, esenta fiind tot aceeasi. Dezvoltarea spirituala printr-o viata activa si de calitate. Cu cat suntem mai complicati avem nevoie de lucruri simple, pentru ca din ele invatam cel mai mult. Bucuria miscarii, simtul in degete cand te cateri, cadrul natural, totul duce spre armonia interioara de care avem nevoie zilnic.

Pe Dru, la fel ca si in celelalte trasee, m-am simtit neinsemnat ca o furnica, iar tot ceea ce ma inconjura era gigantic. In astfel de pereti suntem cu totii egali, indiferent de pozitii sociale, putere, Muntele ne priveste pe toti egal, cum urcam ca furnicile la baza lui si patrundem in lumea lui. Nu exista tehnologie, nici forta cu care s-ar putea invinge, aici nu e loc de lupta. Cataratul e armonie, iubire, autodepasire, iar daca e greu, noi trebuie sa ne mai antrenam, Muntele e perfect.

De vreo 4 ani ma gandeam la aceasta ascensiune, iar acum cand a venit momentul, urcam linistit pe scarile metalice care duc sper poteca de la baza si povesteam cu spaniolii, afland ca unul dintre ei l-a cunoscut pe Inaki si stia de Horia. Planul era sa intram in perete cand ajungem la baza, facem bivuac la “zapada” si apoi a doua zi, iesim. La baza ne-am refugiat sub un bolovan de ploaia care a tinut 10 minute, dupa care am intrat in traseu.

Am intrat cap si ma bucuram de granitul din Franta. Au urmat multe lungimi si din ce in ce mai mult ne apropiam de locul unde curgea apa tare. Era cald si la ora aceea din perete curgeau adevarate suvoaie.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Acum e randul lui Joe, hornul e ud complet, impracticabil, ar fi o posibilitate mai grea dar mai uscata de ocolire. Joe se furiseaza sub cascada, trece, urca deasupra pitonului si traverseaza pe un traverseu spalat.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Ajunge deasupra unde pune o nuca, bate doua pitoane si cu ajutorul pioletului plantat in fisura ingusta trece. Il urmez cum pot de repede, dar apa rece ma uda complet. Traverseul il fac foarte rapid si ajung la el. Ma gandesc la echipa spaniola. E un pasaj riscant si nu are rost sa stea aici prea mult, asa ca ii intreb daca au nevoie de ajutor. Capul de coarda a evaluat rapid situatia si a spus ca ar prinde bine, asa ca i-am aruncat o coarda si l-am asigurat sa treaca de pasajul respectiv.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

M-am bucurat cand a ajuns in regrupare si de acolo am continuat traseul cu voie buna, fericit ca am putut ajuta. A urmat fisura Lambert, apoi o surplomba frumoasa, un traverseu superb si nu mai stiu cate lungimi pana la marea pata de zapada, unde bucurosi ne-am cuibarit intr-un bivuac. Locul era superb si se putea gati bine. Toata noaptea incercam sa ne incalzim cumva. Nu am adus decat vesta de puf si sacul de bivuac, vroiam sa fim cat mai usori.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Dimineata dupa ce ne-am dezmortit au urmat lungimi tot mai frumoase si mai tari.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Fisura Alain si apoi o fisura fara nume dar de dificultate foarte mare. Joe a trecut-o dupa ce l-a echipat (cusut) cu toate friendurile mici pe care le aveam. Ma gandeam la spanioli pentru ca ei nu aveau frienduri atat de mici si le-am propus sa le lasam asigurarile montate si sa recupereze ei materialul, urmand sa ni-l dea mai sus. Ei insa au gasit o varianta ocolitoare si de aici noi am luat-o inainte. Nu mai era mult pana sus, dar in realitate parca nu se mai termina. Ultimele lungimi fiind deosebit de frumoase, dar si solicitante.

Am traversat sub un tavan imens, iar Joe a continuat traverseul spre stanga pe niste prize de neuitat. Erau asigurari plantate, nuci, asa ca macar vedeam linia. Nu m-as fi gandit ca e pe acolo, dar pana la urma a fost bine. Eram in ultimele lungimi cand au aparut parapantistii care ne salutau.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

E fantastic sa zbori, e fantastic sa cateri, sa simti libertatea, chiar de esti doar o furnica in tot acest decor imens.

Pe varf am ajuns seara si am avut privilegiul sa dormim acolo sus. Am vazut apusul, luminile Chamonixului la mii de metri sub noi si rasaritul peste varfurile si crestele Alpilor Francezi.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Al doilea bivuac a fost mai comfortabil, iar soarele drag ne incalzea asa de bine de dimineata, incat nu ne venea sa mai pornim.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Pe varf am lasat steguletele de rugaciune tibetane, la fel ca si pe Matterhorn si sentimentele noastre de bucurie (o parte, pentru ca restul le luam cu noi).

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Coborarea de pe Dru a fost lunga si solicitanta, de fapt pentru coborare trebuie mai intai sa urci, dar bucuria pe care am simtit-o stergea oboseala. In timp ce coboram mai trageam cu ochiul spre Grandes Jorasses si imi aminteam cu Joe de Walker, de Ma-Ika si de alte trasee parcurse pe aici.

La refugiul Charpoua ne-am intalnit cu François Damilano, un mare alpinist al Frantei, ghid si publicist. A fost un privilegiu sa stam cu el la masa, iar la lumina unei lumanari ascultam povestile.

Zsolt

Mai multe poze:

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Acum 4 ani, aici mergeam pe ghetar.

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Maratonul Marilor Pereti - Petit Dru

Minerva, Zsolt si Joe