Linceul din Grandes Jorasses

Va fi suficienta gheata sa putem intra, sau nu? Este intrebarea pe care mi-am pus-o de cand am vorbit la centrul de informare Maison de la Montagne, din Chamonix. De obicei, aici informatiile sunt negative; cei care te informeaza incearca sa te convinga sa nu te duci, vorbesc de conditii rele, spun ca este periculos, si iti recomanda altceva decat ceea ce ti-ai propus. Pe undeva, e de inteles; nu vor sa sporeasca numarul salvarilor din pereti; si asa sunt in fiecare zi destule evenimente neplacute, salvari si interventii. Cu toate acestea este frustrant si de-a dreptul suparator ca atunci cand vii din Romania, de la 1700 km distanta, motivat si pregatit, niste oameni de birou incearca sa te devieze de la planul facut. Unii chiar o musca si iau in serios aceste ,,sfaturi ,,. Am fost si sunt omul care trebuie sa ma conving personal de faptul ca nu se poate. Abia dupa ce am incercat de multe ori, folosind tot talentul si vointa, si am constatat ca intr-adevar nu se poate, atunci accept retragerea. Cei de la Maison de Montagne erau de-a dreptul suparati ca eu, in ciuda argumentelor, nu imi schimb planul, si in ultima faza mi-au aratat chiar o imagine cu peretele, ca sa ma convinga . Totusi, trebuie sa fie o cale; numai la fata locului vom gasi solutia, trebuie urcat pana acolo.

Odata ce a venit Cristi Tzecu am avut noi sperante ca vom putea face acest traseu minunat, pe care il visez de cel putin 10 ani. Pana acum nu am avut nici pregatirea nici echipamentul necesar ca sa indraznesc sa il incerc. Eram cu Tzecu in trenuletul spre Montanvers si imi facea aceeasi poza ca si acum doi ani, cand urcam pe aceeasi ruta spre traseul Walker, din acelasi perete Grandes Jorasses (http://www.departeata.ro/de-partea-ta/pilierul-walker-din-grande-jorasses-4200-m/). M-a cuprins nostalgia si totodata linistea sufleteasca. Partenerul conteaza mult, poate sa te descarce de energiile existente, dar poate sa te si incarce pozitiv. Calmul lui Cristi m-a linistit, si chiar daca stiam ca voi fi cap de coarda, ma bazam ca va veni dupa mine, linistit, in orice situatie.

Eram singurii sositi la refugiul Leschaux, si cu bucurie ne-am instalat in acest loc de-acum familiar. In locul lui Delphine, acum, Nadia este noua guardianne de la refuge. Ne-a facut o mancare cum nu o sa uit niciodata (sunt gourmet si stiu sa savurez o mancare buna).

Cum a fost ghetarul candva... Vechiul refugiu Leschaux

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

La ora 3 ne trezim, este foarte cald, si dupa ce consumam micul dejun – care in tarile occidentale inseamna mai nimica, nu contine slanina, sunca, omleta, cascaval, sau orice altceva hranitor – pornim spre perete.

Linceul din Grandes Jorasses

Din nou spre Grandes Jorasses, din nou pe ghetarul crevasat care ne creaza mici probleme de orientare, astfel incat ajungem in trei ore si jumatate la baza peretelui. Acum se vede intrarea, si stiu ca nu va fi deloc usor sa incepem traseul. O trecere pe un pod de gheata, o traversare expusa deasupra unei crevase, si apoi catarare in pasaj surplombat pana deasupra… Hai sa incepem, nu mai e timp de stat.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Inaintea pasajului surplombat inghit cam des, e altceva decat ceea ce se vedea de jos, dar ma gandesc cu incredere la pioletii Grivel, iar suruburile de gheata intra fara cel mai mic efort. Trec pasajul si mult deasupra, regrupez. Cristi apare dupa surplomba si spune doar atat: “E bataie de joc cu ce scule m-am catarat pana acum..”  Da, acum avem echipament de la Grivel si asta inseamna eficienta, timp si energie economisita. Si siguranta.

Linceul din Grandes Jorasses

Avansam, dar pe culoarul studiat de jos cad pietre, si ma gandesc cum voi urca printre acestea. Dau de un culoar care desi este vertical, este mult mai sigur decat cel la care ne-am gandit initial. Fac doua lungimi, si de aici singura solutie e un traverseu foarte tehnic dar frumos spre dreapta, ce ne scoate in culoarul mare.

Linceul din Grandes Jorasses

Ma catar cu frienduri, anneaux-uri si cu suruburi de ghiata, si nu pot sa nu ii strig lui Cristi „mai, ce fain e… incredibil”. Ajungem in culoarul principal, de unde ruta e clara, doar in sus, nenumarate lungimi pe gheata. Incercam sa avansam in siguranta dar deasupra se rup bucati de gheata , cad pietre si oricat de bine stam cu nervii, la orice zgomot ne adunam sub casca, ne facem foarte mici, ca un gugustiuc*.

Regruparile le fac cu trei in loc de doua cuie; e foarte cald si gheata nu e prea tare, nu e sigur ca tine, e important sa nu gresim din cauza grabei.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

E fantastic, ma bucur pentru fiecare metru urcat, pioletii merg singuri si eu nu fac decat sa ii directionez unde sa se infiga. Echipamentul inseamna enorm, si insist pe asta, pentru ca am cunoscut si varianta cand nu il aveam.

Linceul din Grandes Jorasses

Filmam, pozam, si ne cataram, e bine dar nu vom reusi sa iesim; e cam tarziu si nici nu are rost; in creasta bate vantul si ce sens are sa dormim pe varf ? Inca trei sau patru lungimi fascinante si trebuie sa gasesc un loc de dormit.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Bivuacul a fost intr-un loc incredibil de frumos, cu o priveliste de vis, cu apus si rasarit peste creste si varfuri. Nu gasesc cuvinte sa descriu frumusetea peisajului, iar aparatul care sa redea ce am simtit eu, inca nu s-a inventat. Poate ar fi comercial sa apara asa ceva…

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

“Dimineata pe racoare”, situatia se schimba; nu mai cad atatea pietre iar gheata e mult mai buna. Asta, si din cauza altitudinii. Un rapel din bivuac si o traversare oblica, in care am mers concomitent, rapid pe cat se poate, spre iesire. Aceasta a fost superba, pe o gheata – sticla, si un pasaj mixt care necesita o tehnica eleganta.

Linceul din Grandes Jorasses

Bucuria imi era pe masura cand am scos capul pe Arete des Hirondelles, iar Cristi imi intindea mana, fericit. Vom urca din nou pe Grandes Jorasses, Pointe Walker, din nou impreuna…  dar acum tocmai am iesit din traseul Linceul, un traseu superb deschis de Rene Demaison (bineinteles, in alte conditii tehnice). Pe atunci alpinistii francezi, urmand scoala lui Armand Charlet, sapau trepte in gheata sau cramponau lateral, muntele era mult mai incarcat cu gheata, panta fiind mai putin abrupta. Totusi, cu pioletii de atunci si cu coltarii fara colti frontali, era o incredibila realizare.

Linceul din Grandes Jorasses

Pana pe varf mai avem ceva, incepem sa avansam pe creasta dar in acest timp incepe sa fulguie. Totul are un pret, iar cand incepi sa il platesti, nu ai ai dispozitia de a savura reusita; totul se concentreaza asupra problemei.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Pe varf e un viscol cumplit, ca iarna in Fagaras sau Ţarcu, e ca in sablator; vizibilitate foarte mica si rafale puternice.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Retragerea va fi dificila, dar banuiam asta, doar am mai fost pe aici. De data asta am nimerit traseul de retragere spre refugiul Boccalatte dar ghinion, ne-a luat mai mult timp decat varianta improvizata de noi in 2009. Inca un bivuac, dar acum e lapovita; totul e ud si chiar daca avem tot ce ne trebuie (inclusiv ursuletul Morgane), tremur toata noaptea. Asta este inca bine, problema este cand nu mai tremuri. Organismul consuma multa energie pentru incalzire, iar combustibilul pe care i-l oferim dimineata consta doar in doua supe instant pe care le savuram in timp ce impachetam.

Linceul din Grandes Jorasses

Mentalul conteaza cel mai mult in astfel de situatii, am un om calm pe langa mine, un om care nu isi pierde niciodata cumpatul si asta inseamna garantia supravietuirii. Impreuna facem echipa, e important sa rezolvam atat pasajele tehnice cat si cele pe plan emotional. Sentimentele au o incredibila influenta asupra omului. Unii spun ca totul se rezuma la chimie, dar eu am avut la chimie multe note de 4.

Au fost multe ore in care am muncit la rapeluri, apa curgea suvoaie din coarda, eram uzi leoarca. Dar ne-am cautat mereu calea, si ne bucuram cand lapovita se oprea pentru cateva minute, avand vizibilitate spre coborare.

Linceul din Grandes Jorasses

Jos in vale va fi verde, va fi cald, si ma va asteapta Mini, vom ajunge cu bine. Acum, doar asta conteaza.

O noapte la Boccalatte si resturi de mancare gasite pe acolo, niste paine uscata, cubulete de supa si ceva paste, sarbatoare in gura, vorba lui Doru Ianculescu.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Jos in vale e verde e cald si ma asteapta Mini. Ne imbratisam si coboram impreuna pe versantul bland, plin de vegetatie, pe partea italiana.

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Cum spuneam totul are un pret…  noi am prins vreme rea la coborare. Dar a meritat cu prisosinta. S-a intamplat  ieri si alaltaieri, dar ce a fost greu nu mai conteaza, ma gandesc doar la cat de frumos a fost, iar acum facem planul pentru Integrala Peuterey.

Multumiri deosebite Giuliei si lui Peti pentru caldura, ajutor si gazduire timp de cateva saptamani, poate prea lungi.

*Si gugustiucului lor, Sacha, care la un an si cateva luni, are mari sanse sa devina alpinist.

Zsolt (06.09.2011)

PS. Acum, Zsolt si Cristi sunt deja in Creasta Peuterey, in primul lor bivuac de pe acest traseu

Si inca cateva poze…

Fiecare, se simte bine, cum poate  :)

Monty

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Zsolt

Linceul din Grandes Jorasses

Cristi

Linceul din Grandes Jorasses

Telefonul a devenit acvariu dupa precipitatiile abundente de pe retragere…

Linceul din Grandes Jorasses

Linceul din Grandes Jorasses

Minerva, Zsolt si Cristi