“Alpinismul e poezie” spunea Niculae Baticu, si e o poveste incredibila despre oameni, locuri greu accesibile, peisaje care nu se pot povesti, nu se pot reproduce cu nici o tehnologie. Ceea ce simte omul in astfel de locuri este atat de personal, incarcat cu emotii, concentrare, admiratie si frica… ceea ce e foarte uman. Oriunde ne-am afla, pe munti, in natura, stim in subconstient ca tot ceea ce ne inconjoara depaseste cu mult puterea noastra.

Creasta Integrala Peuterey

Nu puteam sa adorm in bivuac, tot ma gandeam si recapitulam ce a fost  pana aici. Ma gandeam la Triglav, de unde am pornit cu Joe, la pajistea de sub Watzmann, la multimea de lungimi de coarda pe care le-am parcurs, insa ma gandeam foarte intens si la Mures, la insula lui Foale, la turele cu bicicleta prin Zarand si la Lexa, catelusa mea Husky, care ma asteapta acasa, asa cum face de 12 ani de fiecare data, cand plec in expeditii mai indepartate. Sunt ganduri care apar in situatii, teoretic, de relaxare, dar bivuacul nostru era acum intr-o crevasa, iar noi mai aveam de parcurs in ziua urmatoare o buna parte din traseu…

Dar sa incepem povestea din vaile adanci si verzi, de unde totul pare diferit; in valea cea verde e viata de unde se pleaca si unde se revine dupa o calatorie “intre cer si pamant”.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Ne-am despartit de Mini pe poteca ce duce la refugiul Borelli, si din momentul acela mi-am sters toate gandurile din cap, ma gandeam doar la ceea ce va fi in urmatoarele zile.

Creasta Integrala Peuterey

Traseul pe care il vom urca este unul din cele mai complexe traversari alpine, o ruta de categoria Extreme Dificile 1,8 kilometri si peste  4.500 m diferenta de nivel. Creasta Peuterey Integrala este un traseu care ne va scoate pe varful Mont Blanc, punctul cel mai inalt al Europei de Vest.

Creasta Integrala Peuterey

Urcam spre refugiul Borelli si ma bucuram de traseul gen via ferrata, prefer sa urc pe verticala decat sa tropai mult. La Borelli am ramas uimit de cabana si din nou mi-am pus intrebarea “cand va fi si la noi asa ceva?” Lenjerie curata, paturi, ambient placut, mancare, bautura… totul pe incredere. Platesti pentru ce consumi si trebuie sa lasi refugiul curat. Eram doar noi doi acolo!

Creasta Integrala Peuterey

Ma gandeam la refugiile Scara, Costila, Berevoiescu… cum ar fi daca in creasta Fagarasului am intalni astfel de refugii lasate de “oameni pentru oameni”. Sunt vise, dar eu nu voi inceta sa visez. Dimineata nu ne-am trezit la timp, asta si din cauza oboselii acumulate din traseele precedente,  dar si din cauza refugiului atat de confortabil. Era greu sa parasim locul acela minunat si sa patrundem in verticalele Noire-ului, care se inalta spre cer in fata noastra. Peuterey inseamna in primul rand angajament si anduranta; dificultatea nu e atat de mare, insa traseul necesita rezistenta fizica dar mai mult psihica.

Creasta Integrala Peuterey

Povesteam cu Cristi de muzica pe care o vom folosi intr-o viitoare diaporama si in minte imi rasunau piese de Vangelis, Bolero-ul lui Ravel, si Zori de zi a lui Phoenix. Muzica, in combinatie cu ceea ce vedeam in fata noastra, ne dadea acea senzatie de nod in gat, furnicaturi pe piele… in cateva minute ma leg in coarda si vom intra din nou intr-o alta lume.

Creasta Integrala Peuterey

Aiguille Noire de Peuterey domina peisajul dinspre Courmayeur, Italia. Un bastion urias de 3.772 m cu multe turnuri verticale, invelite in nori cateodata, alta data scaldate in soare . Primul turn spre care ne ridicam privirile si corzile, este Weltzenbach. E foarte departe, si chiar daca facem lungimi de 60 m, cateodata concomitent, parca nu se mai apropie. Ne cataram din placere, avansam, dar in doua locuri – surpriza gasesc niste pasaje dificile, care ma fac sa le trec fara rucsac. Asa ceva nu am intalnit nici in lungimile tari, cotate 5+. Se apropie seara, si chiar daca ar mai fi mult de escaladat, nu intentionez sa mai catar la lumina frontalelor. Bivuacul perfect, ferit de vant, ca un cuib de vulturi, ne face sa ne oprim la orele 19, si sa ne bucuram de peisajul de dinainte de apus. Luminile din vaile Italiei se aprind pe rand, iar noi privim totul de sus, ca din avion.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Nu este niciunde zapada, asa cum speram, iar ultima data am baut lichid dimineata, inainte sa pornim in traseu; apa care o avem trebuie rationalizata, efortul e mare si ziua urmatoare va fi grea. Din cauza ca nu am avut apa, nici nu am mancat nimic, (aveam doar hrana liofilizata), ne-am culcat cu o bomboana in gura si dimineata am plecat cu stomacul gol. Un strop de apa daca ar fi, dar nici un petec de zapada; sansa e sa urcam cat mai repede…dar  ce ne facem daca nici in continuare nu va fi zapada? Aiguille Blanche cel inzapezit e mult prea departe si ne desparte de el si  portiunea cu Dames Anglaises… Vom rezista oare nemancati si fara apa atata timp? Nici la refugiul Cravelli nu vom gasi apa, deci nu avem decat sa avansam pana pe Aiguille Blanche. Gatul e din ce in ce mai uscat, iar capacitatea de efort  scade din cauza deshidratarii. La Cristi efectul e mai grav, eu imi mai pacalesc cumva  organismul, dar stiu si eu ca nu e bine, ma mobilizez doar prin vointa.

Creasta Integrala Peuterey

Pe Puente Bich – 3.746 m, minune, gasim un petec de zapada. Chiar daca ar trebui sa avansam, facem o pauza scurta de gatit. Apa, avem nevoie repede de apa; dam drumul la primus. Micul arzator cumparat de la David (Magazinul Himalaya) inseamna viata acum; sunetul flacarii de sub oala, ma face sa imi creasca moralul. Apa si mancare, dar totul pe fuga, trebuie sa ajungem pe Noire si de acolo sa facem rapelurile temute, care de fapt inseamna ca din nou vom pierde altitudinea castigata cu greu. Cristi zice “asta e caracteristica mersului pe creasta”, stiu si eu, numai ca e greu sa renunti la altitudinea pentru care am tras atat.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Ajungem in sfarsit pe Noire si dupa ce fotografiem fenomenul unic, umbrele noastre impreuna cu cea a statuii fecioarei proiectate pe un nor si inconjurate de un halou solar, incepem rapelurile.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Intr-un final ajungem sa rapelam la frontale, poate e mai bine asa, macar nu vedem unde…  Ajunsi cu cateva sute de metri mai jos, in bezna, nu mai insist sa ajungem la refugiu, bivuacam ad-hoc. A treia zi, dupa cateva ore grele de strabatut printre turnurile numite Les Dames Anglaises, ajungem la refugiu si cautam disperati dupa un strop de apa. Nu este decat putina, pe fundul unei sticle.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Mai departe, urmeaza traverseul expus, cu niste ramasite de corzi fixe, care ne scoate pe o creasta. Ma catar foarte rapid, de-a dreptul alerg, si nu pun nici o asigurare. Ma gandesc ca in maxim o ora trebuie sa ajungem la ceva zapada, altfel e problema mare. Cristi da totul din el, se vede clar efortul cu care abordeaza orice pasaj; suntem deshidratati, e foarte cald, soarele bate puternic si nu e niciunde vreun petec de zapada.

Ne cataram concomitent, si la un moment dat simt ca ma opreste coarda. Cristi striga « apa, avem apa ». De fapt, o bucata de gheata murdara care a ramas printre bolovani imensi, unde Cristi, bun speolog fiind, s-a strecurat sa o culeaga. Nu mai comentez; mi-e scarba, dar bag gheata in oala si gatesc. Cand inghit, incerc sa nu ma gandesc; e doar apa inghetata iar restul, noroi si pietricele. Decantam continutul dar tot nu e Evian. Ne refacem rapid dupa ce fiecare din noi turnam ca in burete, cate un litru de lichid, si mancam ceva.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Mai departe traversam niste crestulite, apoi urcam pe o creasta principala spre varful lui Aiguille Blanche…. in sfarsit zapada. Ne punem coltarii, pregatim pioletii, si ne grabim sa ajungem pe varful de unde va urma, evident, un nou rapel.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

O incredibila traversare pe Blanche, si ajungem la locul de rapel. De aici vedem ruta pana la capat. Va urma Grand Pilier D’Angle, urcarea pe Mont Blanc de Courmayeur si in final, Mont Blanc. Simplu, dar in realitate e foarte mult. Rapelam, dar cu corzile lungi de 60 metri e o adevarata distractie.

Pe inserate, in Col de Peuterey, gasim o crevasa primitoare, unde intram sa dormim; e totusi altceva sa dormi in “casa”, fie ea si de gheata. E luna plina ma gandesc ca e superb afara, dar tot nu imi vine sa parasesc ambientul meu calduros.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Ne trezim tarziu, e soare, si mare de nori. Norii se vor ridica iar la orele 18 va incepe furtuna, asa ne spune Mini, conectata la site-uri meteo. Suntem contra cronometru, somnul cel lung ne poate costa mult.

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Creasta Integrala Peuterey

Incep catararea in Grand Pilier D’Angle, si trec cu usurinta orice pasaj, dar creasta ce urmeaza e o surpriza, nu m-am asteptat sa fie asa lunga si tehnica. In sfarsit ajungem sa incepem urcarea spre Mont Blanc de Courmayeur, dar dintr-o data vizibilitatea se reduce la circa 20 metri, din cauza cetii care s-a ivit brusc. Pe vreme buna am facut o poza cu zona de pe Dent du Geant, asa ca marind fotografia pe display-ul aparatului foto, ma ghidez in permanenta. Traiasca Digitalul. E interminabil, mai ales ca nu vedem nimic. Urcam concomitent, nu il vad pe Cristi aflat la 60 metri sub mine, doar il mai aud din cand in cand strigand « Un minut de pauza ! ». Folosesc pauza sa ma uit la altimetru si la poza, incercand sa gasesc calea. Aici nu e loc de nici cea mai mica greseala. Trebuie sa fim in forma maxima, timpul trece, un minut pare o vesnicie iar la 18 va incepe furtuna. In sfarsit gasesc repere, stiu exact unde suntem si stiu ca mai e destul pana sus. Metru cu metru, tot ce era sus ramane jos; cu rabdare si calm vom iesi si va fi bine, stiu doar ca trebuie sa execut urmatoarea miscare cu zero risc de alunecare pe panta de gheata. Suntem legati si viata mea depinde de Cristi, iar viata lui de mine. Nu uit asta pentru nici o secunda si infig pioletul din nou, iar si iar. Inca un pas si inca unul. La un moment dat cornisa cea mare se vede in ceata, aici e iesirea.

Creasta Integrala Peuterey

Regrupez sub ea, chiar daca pare foarte amenintatoare, dar e singurul loc unde pot sa il aduc pe Cristi in siguranta. Cristi imi da si pioletul lui si astfel ies pe platou cu cei doi pioleti tehnici, iar el iese cu pioletul de rezerva. Suntem in creasta, pe aceasta parte a muntelui e viscol, si nu se vede nimic. Ma uit pe fotografia care am facut-o de pe Dent du Geant si deduc directia spre Mont Blanc; spre dreapta !

Creasta Integrala Peuterey

Pornim spre varful final, ma simt ca in documentarele despre Antarctica, viscolul e din ce in ce mai puternic. Deodata, se intampla ceva ciudat, si nu pot explica. Ma simt bine, si Cristi la fel. Suntem chiar pe Mont Blanc, e viscol, nu vedem nimic, si totusi e bine. Suntem pe varful de unde chiar pe vreme buna oamenii se grabesc sa ajunga cat mai repede jos, iar elicopterele francezilor survoleaza zona in orele dupa-amiezii, sa verifice siguranta turistilor. Singura explicatie pentru comfortul nostru este faptul ca nu suntem defel uzi (asa cum am ajuns tura trecuta), iar hainele ne protejeaza perfect de vant si de zapada.

Creasta Integrala Peuterey

Coboram spre refugiul Vallot; spre Aiguille du Midi, asa cum planuisem, nu are sens. Datorita multimii care urca pe vreme buna acest traseu, drumul e ca un trotuar in zapada, asa ca ma bucur pentru fiecare pas.

Creasta Integrala Peuterey

Refugiul Vallot a fost testat in conditii de vant la 300 km la ora, dar la vantul care batea, cu siguranta peste 100 km pe ora, totul se zguduia. Nici nu ar fi rau daca ne-ar lua pe sus, ca in Oz, si ne-ar duce in Chamonix; dar astfel de lucruri se intampla doar in povesti. De la baietii de la statia de cercetare aflata langa refugiu am primit doi litri de ceai cald cu zahar si ne-am culcat. Atata caldura poate incapea intr-un recipient de plastic… A doua zi, soare cu dinti, vant foarte rece, dar promisiuni de vreme buna. Coboram pe traseul clasic, unde intalnim o multime de oameni care urca. E ciudat, dar ma bucur sa ii vad. Toti urmeaza un ideal, varful; la fel am facut si noi zilele trecute, numai ca noi ne aflam deja la coborare. Intotdeauna vor fi cei care urca, plini de entuziasm si cei care coboara, plini de amintiri. Fantastic este insa, faptul ca muntele va fi mereu acolo si va astepta pe cei care doresc sa ia parte la marele spectacol al norilor, al crestelor si varfurilor…

Creasta Integrala Peuterey

Am trait cu Cristi momente unice in care ne-am bucurat de lucruri aparent banale sau dimpotriva, magnifice, ne-am incalzit, am tremurat, am rabdat de sete si foame si ne-am bucurat de supravietuire. Toate turele la altitudine, de mare angajament, au partea lor de supravietuire. Am ramas cu o incredibila poveste, pe care noi, poate, o simtim cu totul altfel decat sunt eu capabil sa o relatez, si cu o mare incredere in fortele proprii.

Creasta Integrala Peuterey

In Tramway de Mont Blanc, descaltati, ne uitam pe geam si savuram coborarea, metru cu metru, a trenuletului cu cremaliera, in padurea verde.

Creasta Integrala Peuterey

La bufetul garii St Gervais este aproape de ora inchiderii. Vanzatorul, imediat dupa program isi ia parapanta si direct de la servici se grabeste sa zboare, la propriu. Ne face pe fuga 2 sandviciuri si fuge cu parapanta.

Oamenii nu pot fi opriti din dorinta lor de a se inalta, totdeauna se va gasi o cale de eliberare, iar acolo, sus, toata lumea e a ta.

Creasta Integrala Peuterey

Mini m-a asteptat cu mancare excelenta, iar dupa atatea pastille efervescente, supe la plic, bucuria pentru o masa buna era pe masura.

Premiera Romaneasca a acestui traseu apartine echipei Silvia Murgescu si Catalin Pobega, realizata in vara anului 2010. Iar noi, pe tot parcursul traseului ne-am ghidat dupa descrierile si fotografiile lor. Am dori pe aceasta cale sa le multumim pentru informatiile date, care ne-au ajutat foarte mult. Intotdeauna cand este deschisa o cale, este mai usor pentru cei ce vor veni din urma, iar pentru cei care pentru prima data isi ridica privirea cu mii de metri mai sus, totul este o enigma. Felicitari inca o data Silvia si Catalin pentru initiativa si realizare! http://www.silvique.ro/2010/07/20100704-creasta-peuterey-integrala-am.html si http://www.pobega.ro/peutereyintegral/

Zsolt  si Cristi

www.torok.ro

www.momente.ro