Ajung a cincea oara in valea Chamonix si de fiecare data ma bucur sa revad cladirile si strazile deja cunoscute, ma simt ca acasa si incerc sa inspir aerul de aici cu toata atmosfera care se resimte si sa-l iau cu mine pentru tot restul anului.

Oamenii indiferent de vârsta, (practic nu exista vârsta) sunt sportivi si nu conteaza in ce domeniu, toata lumea cara rucsacul cu echipament, corzi, bete de schi, pioleti. Câteodata apar bikeri cu noroi, proaspat coborâti din munti, pe strada este muzica live, miroase a parfum de calitate si a tot felul de bunatati, din restaurante. Oamenii stau linistiti la un pahar de vin, sau la cafea iar când se intâmpla un eveniment ca Ultra Trail du Mont Blanc tot Chamonix-ul e pe strazi, aplauda si traieste spiritul sportului si a competitiei. Au fost si vor fi intotdeauna sportivi “actori principali” care vor sosi primii pe linia de sosire, vor fi aplaudati si vor trai momentul fericit al invingatorului. Dar societatea, chiar daca nu realizeaza pe moment, se imbogateste de fiecare data cu ceva. In aer pluteste sentimentul de bucurie, victorie, respect, tot ceea ce este pozitiv. Am putea interpreta ca o rugaciune colectiva, o transmisie intensa a gândurilor bune. Intr-o astfel de lume nu exista nimic din ceea ce incercam sa evadam, fatarnicie, ipocrizie, coruptie, metode de intimidare, cod galben, cod rosu si toate culorile curcubeului, stirile de la ora 5 si toate lucrurile negative cu care unii incearca sa ne contamineze dupa un program bine gândit. Aici se discuta despre trasee si despre lucruri pozitive, oamenii sunt relaxati indiferent ce ar face. Scriu toate astea pentru ca o data ce am avut privilegiul sa traiesc aceste momente fericite, cumva ma simt responsabil sa transmit mai departe celor care sunt deschisi sa ma asculte.

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Legatura cu Chamonix-ul am avut-o mai demult timp, inainte sa ajung aici, prin intermediul unei carti celebre scrisa de Lionel Terray. Parca il vad cum venea cu bicicleta de la Le Houches, unde avea serviciul. Eram si eu pe acolo cu gândul când s-au intâlnit cu Lachenal si am trait alaturi de el emotia in noaptea când se pregatea sa intre in Pilierul Walker, celebrul traseu al lui Ricardo Cassin. De atunci au trecut multi ani si chiar de unii privesc cu oarescare critica evolutia turismului, fiind de masa si de consum, eu il vad intr-o directie pozitiva. Cei care vin aici cu siguranta nu vor aprinde sute de focuri in padure sa-si prajeasca micul si carnea, nu vor arunca pet-urile peste tot, nu vor urla pentru simplul fapt ca au ajuns in padure, nu vor lasa mizerie in locurile unde initial doreau sa ajunga si aveau pretentia sa fie curat. Chiar daca aparent, telecabinele transporta mii de oameni zilnic si astfel se face ca fara pic de efort toata lumea sa ajunga cât mai sus posibil, oamenii primesc o educatie, respecta si admira natura. Pentru cei care vor mai mult exista sutele, poate miile de trasee care ii asteapta, la toate nivelele si directiile. S-a creat un echilibru unde toata lumea isi gaseste modalitatea de a evada din cotidian.

Eu am inceput alpinismul din cauza povestilor interesante pe care le-am auzit, pe care le-am citit si oricât de sofisticat ar fi echipamentul, ceea ce ma ajuta, sufletul meu traieste mai departe povestea lui Rebuffat, a lui Lachenal si a multor altii. In alpinism la fel ca in orice domeniu exista dorinta de a depasi gradul, limitele, toate barierele. Recunosc ca nu este directia mea. Simt ca tot ceea ce fac de fapt nu este altceva decât transpunerea in practica a tot ceea ce simt in interior. Muntii i-am urcat de mult cu sufletul, sa pun espadrilele pe priza e o chestiune de timp. Cred ca descoperirea este una din motivatiile principale pentu care ne mobilizam si nu se poate spune ca unii descopera mai mult sau altii mai putin. Descoperirea este uriasa pentru fiecare individ in parte, este experienta pe care o traim iar pentru asta e nevoie de calatorie. Calatorie cu masina, cu cabina, pe jos, e nevoie de prize mici si mari, e nevoie de fisuri, bivuacuri, vârfuri atinse. Aceasta dorinta a adus evolutia iar ironia sortii este ca cei care si-au dedicat viata marilor descoperiri, de multe ori erau criticati aspru, tocmai de catre cei care s-au complacut in neputinta. Performanta este doar ambalajul, pe care daca il inlaturam, nu ramâne decât esenta, adevaratul motiv pentru care suntem dispusi sa facem atâtea lucruri aparent dificile. Notiunea de sacrificiu dispare când sufletul traieste bucuria descoperirii. Sunt lucruri care vin de la sine si nimeni, poate din exterior nu va intelege motivatia, dar noi, fiecare in parte avem posibilitatea de alegere libera.  Noi suntem alergatorii, pe traseul ales de noi si la capat suntem si arbitrii. E o poveste a micului print de fapt, care a trait comfortabil pe planeta lui, dar simtea nevoia unei calatorii pentru a cunoaste, penrtu a trai experiente noi si noi.

Stateam de vorba la un suc in Chamonix cu Leslie Fucsko, un mare alpinist. Povestile lui ma fascinau. La un moment dat mi-a spus ca daca vreau sa facem un traseu istoric sa facem traseul lui Rebuffat in Aiguille du Midi, este un traseu popular dar face parte din istoria alpinismului. Doar atât mi-a trebuit si iata-ne a doua zi in telecabina spre Aiguille du Midi. Din punct de vedere organizatoric nu aveam timp pentru alt traseu mai lung asa ca ne-am bucurat de soarele care incalzea peretele sudic al lui Aiguille du Midi. Traseul este superb, o catarare eleganta pe fisuri perfecte, in granit. Gradul este 7- si e o placere sa il cateri, iar faptul ca se catara cu mobile da o satisfactie in plus. Imi doream sa nu se mai termine si totusi a venit si ultima lungime. Cu un rapel am aterizat in tarcul “alpinistilor”, unde pe terasa pavata cu scândura te poti debarasa de harnasament. Ce simplu. Şi acum spre Punta Helbronner de unde vom porni spre Grand Capuccin.

(Am facut traseul Rebuffat, 9 LC, gr TD superior 7-.  Am intrat ultima echipa, am depasit 8 echipe si am iesit primii. Am incercat sa nu deranjam pe nimeni cu prezenta noastra in traseu si din cauza aceasta s-a intâmplat sa nu pun asigurari decât la vreo 20 m, una de alta. Am primit reprosuri din partea a mai multora “voi credeti ca este normal ca ati intrat ultimii si ati iesit primii ? Noi toti asteptam”. Imi pare rau, ne-am grabit sa prindem cabina mai departe, iar pe de alta parte, in 22 de ani nu mi s-a intâmplat sa imi spuna cineva ca de ce am depasit in traseu. Consider ca odata angajat intr-un traseu important este ce faci tu si nu ceea ce fac altii, nu ar trebui sa fie tensiuni si suparare ca altii fac diferit. Mi-am cerut scuze si am spus ca nu era intentia mea sa supar pe nimeni, eu doar am savurat traseul si ar fi fost bine ca totii sa facem la fel)

Zsolt si Joe

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Joe

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Zsolt

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi

Maratonul Marilor Pereti - Aiguille du Midi