In saptamana dinaintea Pastelui Catolic mi s-a aratat un program foarte incarcat. Luni proiectie pentru copii din satul Iratosu Mic, marti de la 10 la 12 in cadrul programului “Scoala Altfel” intalnire cu elevii de la Liceul German, intr-o cafenea unde am tinut o proiectie pentru ei si am avut discutii libere, de la 12 la 14 proiectie tot pentru elevii de la Liceul German pentru mai multe clase, iar dupa toate acestea am fugit la Sala Sporturilor unde am asistat si am lucrat la montarea panoului de catarat pana la ora 5 dimineata. A doua zi la 8 eram treaz si pregatit sa asigur sute de copii care veneau dornici sa incerce ceva nou pentru ei.

Bucuria miscarii

Targul Sportului Aradean a tinut trei zile si in fiecare zi eram asaltati de copii de toate varstele, cel mai mare fiind de aproximativ 60 de ani.

Pe scurt cam asta ar fi fost programul pe care l-am realizat in Saptamana Pastelui, dar pentru mine toate acestea au insemnat mult mai mult decat un program de la ora d pana la ora d. Intototdeauna ma gandesc ce sa povestesc copiilor, care pe de o parte sunt obligati sa fie prezenti la intalnirea cu mine, pe de alta parte poate sunt si ei curiosi de mine si de ce as putea sa le povestesc. Este o mare provocare si am avut nevoie de timp sa imi dau seama de esentialul pe care am dorit sa-l transmit.

Aparent sunt apreciat in societate pentru unele realizari, chiar si de cei care nu inteleg rostul lor, dar recunosc angajamentul, perseverenta si implicarea. Pe de alta parte le vin cu povestea unui om sponsorizat, care foloseste echipamente foarte scumpe si povestesc despre locuri, oameni, obiceiuri, munti de pe alte continente, locuri unde poate ei nu vor ajunge niciodata. Este clar ca privind lucrurile asa, povestea nu este palpabila si chiar daca ceea ce prezint eu din punct de vedere al unui alpinist este un lucru extraordinar, repede am observat ca cei din sala incep sa butoneze telefoanele.

Nu toti copii sunt curiosi de povestea altcuiva, ei instinctiv stiu ca ei au povestea lor si daca mai apare inca o persoana adulta in plus, in fata lor, care spune “uite asa poti si tu sa traiesti, eu sunt modelul, fa asa cum am facut eu”, cauza este din start pierduta. Ma gandeam la cel mai important lucru de care am avut nevoie cand eram copil si ce imi doresc si acum in fiecare zi. Cuvantul magic este “libertate”, un termen care este foarte greu de explicat intr-o tara aparent libera copiilor, care preponderent dupa modelul dictat de societate percep libertatea egala cu puterea de a cumpara. Totodata notiunea de libertate e greu de explicat celor mici care nu au crescut in sistemul comunist si pentru simplul fapt ca acum ei pot calatori liberi, o data pe an cu parintii, cred ca asta ar insemna libertatea.

Vechiul sistem care ingradea oamenii pornind de la gandire, incerca sa ucida intelectul si incerca sa uniformizeze populatia, era unul bine identificat, de fapt era dusmanul unic. A facut ca oamenii sa poarte ura impotriva statului, stat care in alte tari crestea economic, cultural, din cauza respectului si a contributiei fiecarui individ in parte. Comunismul a fost construit din beton armat, a fost prezent peste tot si a distrus mai mult decat poate cuprinde mintea unui om. Chiar daca unii s-au amagit ca traiesc la un nivel inalt fiind bine infipti in sistem, nomenclatoristii, de fapt ei traiau frica permanenta ca vor pierde totul, daca poporul tinut in mod artificial in dobitocie se va destepta si isi va da seama ca viata atat de pretioasa trece pe langa ei iar timpul este folosit pentru a servi megalomania si prostia.

Daca vechiul sistem era unul bine identificat iar populatia purtand ura in suflet injura in soapta la toate colturile, acum avem de-a face cu mai multe sisteme. Acestea, spre deosebire de cel anterior care putea fi demolat cu buldozere ca si zidul Berlinului, ne incearca cu metode mult mai subtile, bazate pe psihologia maselor si servesc orgoliul, slabiciunea si compenseaza lipsurile din interior. Celebrul slogan cu “societatea de consum” nu mai este valabil, pentru ca dorinta de a consuma se pierde relativ usor. Acum viitorul este al acelora care creaza dependenta, iar pericolul ca oamenii sa fie total integrati in acest “matrix” este mult mai mare.

Asa cum am spus, aparent traim intr-o tara libera, trist este insa, faptul ca libertatea este inteleasa prin faptul ca suntem liberi sa putem cumpara orice, aproape oricand, suntem liberi sa injuram sistemul (ceea ce nu inseamna decat o supapa bine controlata, cu care suntem mai fericiti), suntem liberi sa ne imbracam cu haina care nu ni se potriveste. Adevarata libertate nu este aceasta. Sub nici o forma si daca am fost invitat in mai multe clase sa vorbesc copiilor, cei care m-au invitat nu cred ca m-au chemat sa imi recrutez noi membri la club. Adevarata libertate despre care eu pot vorbi copiilor este cea pe care eu o simt dupa ce am trecut prin experientele traite, care nu au nici o legatura cu libertatea de a cumpara, de a injura, sau cu aparentele pentru care multi sunt dispusi sa-si vanda sufletul.

Cand eram la scoala nu suportam uniforma pentru ca era impusa cu scopul de a nu crea diferente intre copii, de a uniformiza pe toti, inca de la o varsta frageda. Ceea ce m-a surprins insa, de 22 de ani incoace este faptul ca acum, copii de buna voie si nesiliti de nimeni, doresc sa poarte haine la fel, adica tot un fel de uniforma, chiar daca ei din nastere sunt cu totii originali.

Actualul sistem, care nicidecum nu este inventat in Romania foloseste altfel de metode decat cele cu care ne-am obisnuit. In principiu daca noi importam, ei exporta si astfel in scurt timp Romania a devenit o uriasa piata de desfacere a produselor de calitate inferioara si nu numai. Asta pentru ca in primul rand noi fata de noi nu avem respect. Pentru asta insa, populatia unei tari trebuie educata, proces care il putem urmari pe toate canalele de televiziune. Mediocritatea si falsa imagine a eroului zilelor noastre este prezent pe ecran zi de zi insufland exact ceea ce se se doreste sa se obtina.

Nici un sistem nu are de castigat de pe urma unei populatii destepte, cu gandire libera. Doar pamantul ar avea de castigat daca locuitorii acestei planete si-ar da seama cine sunt ei cu adevarat si daca ar constientiza ca de fapt rostul lor este evolutia, nu sa repete istoria. Marii conducatori ai acestei lumi insa, nu au nimic de-a face cu mostenirea lasata in urma lor, pentru urmatoarele generatii. Important este ca ei, in urmatorii cativa zeci de ani, sa aibe control, putere si influenta, iar restul nu mai conteaza.

Timp de 17 ani, puternic influentat fiind de valorile impuse, imi doream si eu sa fac parte din sistem, insa lupta pe care am dus-o cateodata cu mine insumi nu m-a facut decat sa fiu cat mai constient de valorile adevarate.

Bucuria miscarii

Panoul pe care l-am construit in Arad, impreuna cu multi altii, a fost un bun prilej sa-mi dau seama ca cei mici sunt talentati, fara inhibatii, curajosi, frumosi si naturali.

A fost un privilegiu pentru mine sa ma bucur de emotiile a sute de copii care au trait momente de bucurie, teama, implinire, autodepasire, doar din cauza unui perete de 6 m inaltime, doar din cauza faptului ca le-a iesit o miscare frumoasa, ca au reusit sa ajunga sus. Isi intindeau mainile si erau fericiti pe varful muntelui din sala, iar aceste zambete si bucurie, daca ma gandesc bine, le port si eu pretutindeni pe unde am ajuns, urcand pe varfurile mele. Chiar daca aparent era obositor si insemna o mare responsabilitate pentru mine, in fiecare zi am plecat de la sala incarcat cu energie pura si m-am putut bucura pentru fiecare copil care a reusit, folosind imaginatia, sa improvizeze combinatii frumoase de miscari naturale. Am realizat ca de fapt prin intermediul acestei initiative am avut de castigat cu totii si am uitat de orice oboseala.

Bucuria miscarii

Parca ii vad si aud spunand “si eu, si eu vreau”, cum fetita de 4 ani, mai timida, descoperea tehnici de escalada care le explic greu adultilor si replica unui copil care dupa ce a ajuns din nou cu picioarele pe pamant mi-a spus “Ai vazut? Am fost pana sus”.

Invatatura care am primit-o de la ei este tocmai aceasta si este una esentiala, mai ales ca in scurt timp voi deveni si eu parinte. Sunt perfecti, iar noi adeseori nu facem decat sa-i derutam de pe calea fireasca pe care ei o simt foarte bine. Ne reflectam asupra lor teama, ingrijorarea, ambitia, toate retinerile, ii antrenam, ii “educam”.

Nu am vorbit si nu am proiectat niciodata copiilor de la scoala cu intentia de a lasa de inteles ca povestea mea este cea mai valabila si nici cu panoul nu am intentionat sa ii fac cataratori.

Bucuria miscarii

Dar este foarte important sa ii fac sa inteleaga, ca ei pot avea povestea lor, iar calea aleasa de mine e doar o cale din acele nenumarate posibile. Avand aceasta posibilitate de a da mai departe, am lasat de inteles ca este important sa caute libertatea, iar pentru asta uneori iti ajunge sa ai doar o bicicleta, sa simti vantul prin par, sa pasesti descult pe iarba si sa observi un animal salbatic in toata splendoarea lui.

Bucuria miscarii

Sa simti si sa dezvolti dorinta de a iesi din tipar, sa ai dorinta de a evada din cotidian si din obisnuinta.

Sisteme politice, economice si nu numai, au fost si vor veni intotdeauna. In principiu toate sunt bazate pe a controla marea masa populara, care nu are nici constiinta, nici memorie si se poate manipula impotriva oricui.

Iarna, natura pare sa fie moarta, zapezile acopera pamantul si vantul bate aspru. Totul pare lipsit de viata. Sub pamant insa totul este viu si asteapta doar primavara ca viata sa rasara peste tot. Este o raza de speranta, ca indiferent de sistem, pamantul este in stare sa se regenereze, sa se vindece, sa reinvie, iar asta se intampla in mod inevitabil. E doar o chestiune de timp.

Bucuria miscarii